Dellakeza în revista 'Mozaicul' 4/2022

Dellakeza ... de la 80

L-am numit patriarhul nostru, în suplimentul revistei SpectActor, supliment ce i-a fost dedicat. Asta pentru că este cel mai în vârstă actor craiovean care încă joacă (decan absolut fiind Valeriu Dogaru, pe care niciodată nu l-am putea numit patriarh, pe el, un june prim adevărat, născut și nu făcut). Și, poate în primul rând, pentru rolul profetului Ieremia, pe care-l joacă în spectacolul 'Bros' creat de Romeo Castellucci, itinerat pe mari scene europene și care va ajunge și în Taiwan. Barba de patriarh, iată!, este o emblemă conferindu-i o identitate pentru care tinerii îl caută, mai ales în cinematografie. Preotul pe care-l interpretează în 'Sieranevada', filmul lui Cristi Puiu, este un simbol, un ax al filmului, după cum a spus regizorul, invitat de Nicolae Coande în toamna lui 2021 la Întâlnirile SpectActor. Și nu în ultimul rând, barba aceasta face din Valer Dellakeza, și nu de azi, de ieri, un autentic Moș Crăciun. Apropierea de copilărie, însă, e și dintr-o polaritate juvenilă pregnantă. Adolescentul nu s-a estompat niciodată din Valer Dellakeza. De la izbucniri rebele, de moment sau de durată, chiar dacă în fața unor oameni care l-au pus în valoare, până la vitalitatea cu care își udă florile de la bloc sau străbate culoarul de la duș spre cabina actorilor, la Lugano, după reprezentația din festivalul internațional de teatru contemporan. Această ultimă imagine a fost descrisă de Marina Constantinescu în minunata festivitate de aniversare pe care Naționalul craiovean i-a oferit-o actorului care i-a fost devotat peste șase decenii. O aniversare ca o 'Nocturnă TV', pe o scenă, într-o dimineață cu lumina blândă a finalului de martie. Pentru că a fost, într-un fel, formatul emisiunii cu amprenta acestei doamne a teatrului românesc, o veche prietenă a artiștilor care au făcut faimă scenei craiovene. Și, mai mult, chiar de Ziua Mondială a Teatrului. Ce dar putea fi mai frumos ?! Priveam, în penumbra sălii Ion D. Sîrbu, la Alexandru Boureanu și Vlad Drăgulescu, oamenii tineri ai unui teatru tânăr, poate ușor dezechilibrat de tânăr, care se coordonau în dirijarea discretă a unei festivități dedicate nu doar celui sărbătorit, ci tuturor iubitorilor de teatru. Poate, cum a remarcat Marina Constantinescu, prea puțini tineri în sală.

Cred că Petrișor Diamantu a fost cel mai tânăr, actor din promoțiile încă recente ale școlii craiovene. Așa cum au mai venit colegi de scenă, de la Monica Ardeleanu și Adrian Andone până la Angel Rababoc și Ștefan Cepoi, și încă alții din familia Naționalului. Montajul video introductiv, creat de Emi Chirea, a fost o tulburătoare panoramă a unor succese ale scenei craiovene, tulburătoare și prin revederea unor chipuri ale primei tinereți. Marina Constantinescu, cea care, într-un fel, a oferit punctul de plecare, prin articolul apărut în 'România Literară', a dedicat un timp evocării epocii de aur, o clipă de grație la scara istoriei, numindu-l cu prețioasă reverență pe Emil Boroghină, pentru a insista pe acest pilduitor prezent teatral al lui Valer Dellakeza. Pilduitor din mai multe motive. Începând cu gestul generos al lui George Albert Costea, care l-a îndrumat pe mult mai vârstnicul său coleg spre proiectul italian. Apoi pentru perseverența necesară în accederea pe un palier semnificativ, cu cerințe nu dintre cele mai facile. Emoționantă mărturisirea venerabilului actor, despre refuzul de a mai răspunde la telefon, exasperat de numeroase precedente prin care era anunțat despre dispariția câte unui congener. În contrapartidă, la momentul gratulărilor finale, cei prezenți au zâmbit tușați la mica serenadă cu care a venit să-l îmbrățișeze vechiul său prieten, "de 79 de ani suntem prieteni" - a ținut să precizeze sărbătoritul. O pildă a fost, desigur, confesiunea despre comportamentul profesionist al unui actor care a trebuit să se integreze într-un mecanism experimentat în producția de spectacole de anvergură. Și nu în ultimul rând, o pildă despre atenția de îndreptat spre marile creații europene, mai mult sau mai puțin tematice, dar în mod cert exclusiv axate pe o creativitate performantă. O festivitate cu har, cu o onorantă depoziție a Marinei Constantinescu despre oameni și fapte pe scena Naționalului craiovean, iar Valer Dellakeza, cu spiritul său ludic și inocent, vorbind și despre trecutul îndepărtat (o amuzantă istorisire dintr-un Hamlet al adolescenței sale de scenă) și despre aventura italiană (la fel de amuzantă descrierea autoclaustrării în garsoniera din micul oraș în care singurul sunet perturbator era dangătul clopotului unei biserici -pentru cel care avea de învățat tirada moralizatoare a proorocului Ieremia). Depozitar al istoriei contemporane a Naționalului nostru, Valer Dellakeza oferă cu generozitate povești cu oameni care au creat pe această scenă. Paharele cu șampanie au profețit continuitatea unei familii.