Căsătorie și divorț în stil napoletan
Plânsul Filumenei,
melancolia lui Domenico

 "I figli sono figli e sono tutti uguali"

"Toţi regizorii ar trebui să aibă o experienţă directă ca actori" - ar fi spus Sophia Loren corespondentului revistei 'Cinema', Enrico Rossetti, în 1964, pe platourile filmului 'Căsătorie în stil italian'. Film pornit de la piesa lui Eduardo de Filippo, 'Filumena Marturano', redenumit din rațiuni de promovare, atâta timp cât cu 3 ani mai devreme făcuse furori 'Divorț în stil italian, regizat de Pietro Germi.

Prima 'Filumena' a fost chiar sora dramaturgului, Titina[1], așa cum primul Domenico a fost însuși Eduardo. O familie de actori, incluzându-l și pe celălalt frate, Peppino, alcătuind Compagnia del Teatro Umoristico I de Filippo, pentru ca tot el, mai apoi, să acuze disensiuni artistice și să plece, rămânând ca primii doi să fondeze Teatro di Eduardo. Îmi pare că și acel 'umoristico' s-a estompat, accentul glisând spre dramatic și social. Biografia s-a arătat aspră cu dramaturgul, singura verigă salvatoare fiind fiul său, Luca – a jucat și el în 'Filumena Marturano', versiunea regizată de tată pentru micul ecran.

'Filumena Marturano' a fost scrisă în 1946 și a avut impact în societate (a impus parlamentului o îmbunătățire a legislației pentru copiii în situații similare celor din poveste), cu modalitățile epocii: poveste, atitudini, ambianță. S-a mai spus că reprezintă cel mai cald discurs împotriva avortului pripit, unul venit din partea unui ateu cu vederi comuniste (onorat în URSS). Eduardo de Filippo a valorizat dialectul local, l-a adus pe scenă, mărturisind: "Mi-am dat seama: cu cît sînt mai în dialect, comediile mele devin mai universale." Traducerea lui Florian Potra, spre deosebire de prima, a lui Ion Cantacuzino, e mai modernă dar, parcă, mai puțin colorată, cu adaptări potrivite timpului.

Spectacolul de la Târgu Jiu a renunțat la câteva personaje secundare, de aici și o mică reducere a textului, totul încadrându-se cu 2-3 minute peste o oră. Alegerea repertorială este inspirată. În primul rând pentru că, dincolo de șansa acordată unor actori de a juca rolurile majore de aici, dincolo de grija de a oferi publicului larg producții importante și atractive, e în 'Filumena Marturano' o poveste ce reamintește tuturor despre situații pe care le poți întâlni ușor, despre atitudini, fie și doar în intenție. "Nu sunt la fel bărbații?..." îl întreabă, retoric, Filumena pe Domenico. Sigur, sunt locuri comune ce lesne ies în față în exprimările colocviale curente. Dramaturgul țese povestea pentru tâlcul pe care a vrut să-l aducă la lumină. Chiar dacă, totuși, lasă necunoscutul să guverneze segmentele de legătură între acte. Pare greu de crezut ca Domenico să nu fi știut că Filumena a fost de trei ori gravidă și să nu fi întrebat, într-o doară, despre asta, oricât de voiajor era el și cât de sporadic se întorcea în brațele ei. Iar intervenția ei asupra angajaților lui nu putea fi fără o anume relație cvasi-contractuală. Cel mai mult resimt faptul că piesa omite să ilustreze 'drumul Damascului' pentru Domenico. Lunile de zile în care, de la vehemența în a obține divorțul – fie și sub impulsul orgoliului de a nu admite consecința unei manipulări din partea ei – la căldura (re)căsătoriei stau, desigur, sub semnul gândului de a fi tată. Dar, așa cum Filumena are un monolog despre căutarea unui răspuns, la tinerețe (emoționantă scena Madonei cu trandafiri), era de urmărit unul al lui Domenico, la trecerea de la vârsta a doua la a treia.

Vitalie Bichir, prezent din nou la Târgu Jiu – după spectacolul 'Arta interviului', tot în regia Antonellei Cornici – a creat un personaj impenetrabil. Flegmatic. Se lasă descris de Filumena, imaginat de capriciul amoros târziu (la peste 50 de ani) pe nume Diana – jucat cu aplomb, cu vădite tușe ce contrastează cu aparența lui Domenico, de către Gia Enache – și mai degrabă integrat grupului fiilor Filumenei. Vitalie Bichir, cu tăceri, cu priviri, aliniindu-se băieților pe când ascultă discursul Filumenei sau limitându-se la a se asocia pașilor acestora, când încercarea de a ghici propriul fiu pe criteriu muzical eșuează, pare așa cum îi sugerează numele de familie: Soriano, o felină tigrată. Una melancolică.

Jocul numelor se potrivește și pentru Filomena: fie ca aceea care are grijă de turmă, fie neclintirea în sentimentul prieteniei sau al dragostei. Pentru că, deși ea îi reproșează lui Domenico: "Numai asta știi: bani", aspectul material nu s-a evaporat din acțiunile ei. Dar asta nu scade cu nimic meritul ei în coagularea unei familii. Dimpotrivă. Pe Mariana Ghițulescu am mai văzut-o, în stagiunea trecută, jucând rolul de mamă în 'Fluturii sunt liberi'. Cu alte trăsături, cu altă dinamică. Ca-n viață, într-o multitudine de tipologii. Dar transmite limpede sentimentul forței lăuntrice de a se asigura că îi sunt pe un drum bun copiii. Filumena conduce la propriu casa lui Domenico, țese planuri aidoma unei italience – ba, mai mult, al uneia din vechiul regat al Siciliei. Mariana Ghițulescu îi conferă stăpânire de sine, acel ton al încrederii în propriul demers, curajul de a încasa 'loviturile' cu calm, acceptând realitatea și țesând imediat planuri pentru redresare.

Așa se face că divorțul, explicat de avocatul interpretat de Alexandru Mustățea – într-o cheie ușor amuzantă prin profilul cu balonzaid, à la Tati – pare doar ca o etapă prevăzută în proiect. Spectatorul de azi nu mai rezonează la detaliul biografic al căsătoriei inițiale a lui Domenico, aceea care l-a împiedicat să legalizeze relația cu Filumena, în tinerețe: pe vremea aceea divorțul nu era posibil. Scena în care Filumena probează noua rochie, pentru a doua lor căsătorie, așa cum o joacă Mariana Ghițulescu, îmi pare emblematică pentru acea stăpânire de sine. După toate cele îndurate, apare preocupată de un detaliu sau altul, de cum îi șade rochia, fără vreo reacție la vorbele lui Domenico, aflat într-o clipă de deschidere sufletească, ceea ce poate fi cu dublă semnificație. O scenă care, în versiunea completă, în care Filumena se ciorovăiește cu croitoreasa – care se simte suspectată de a fi păstrat o parte din materialul primit, încât rochia croită să vădească lipsurile – fapt care poate surprinde, dat fiind trecutul ei, de zbatere pentru supraviețuire, în acel mediu.

Legat de simplificarea distribuției, fără un impact major, aș aminti contopirea într-un singur rol a două personaje: Rosalia și Lucia. Sunt de vârste diferite, au povești diferite, Rosalia fiind intim legată de Filumena, din trecut, iar mixarea e o medie inedită. Personajul este jucat de Monica Sfetcu. Luminos, cu o doză de umor și duioșie, cu lumina în priviri. Așa se vede și alierea cu cea pe care o slujeste de-o viață, dar apare plauzibilă și abordarea de motan a unuia dintre fiii Filumenei. Altfel, desigur, cuplul cameristă – valet, conferă doza de comic amintind discret de commedia dell'arte. Cu ceva mai multă mișcare din partea lui Alfredo – așa cum este interpretat de Sorin Giurcă – și cu nuanțe de expresie din partea Rosaliei. Alfredo joacă bine cartea disculpării prin invocarea relației încordate cu Filumena, se învârte în jurul Rosaliei – e amuzantă scena când ea face curat și-l avertizează "să nu începi să umbli cu picioarele!"

Dacă segmentul principal al spectacolului este grav, cu duioșii, melancolie, emoție, îngândurare, latura comică este rezervată preponderent fiilor. Poate cu o concentrare ușor prea mare față de rest. Cei trei se duc spre bufonadă. La ei vedem dinamica legendară a italienilor, gesticulația. Cei trei actori aleși sunt tipuri diferite, ceea ce sporește imaginea de carnavalesc. Vlad Fiu, cu expresivitatea lui care merită un spectacol numai al său, Tedi Popescu, jucând aici, adecvat, rolul unui tânăr tată dedicat familiei – frumoasă e scena în care îi propune Filumenei să o ducă la el acasă – iar Alexandru Manea fiind 'intelectualul' familiei, cu nuanțe de rafinament în expresie. Împreună, cei trei sunt pur și simplu copii. Joacă la început cu aplomb scena primei vizite la Domenico, mutând deja invocata vază cu trandafiri de pe masă. O masă ca element principal al decorului, prezentă din prima clipă, când cu atmosfera sumbră a presupusului sfârșit al Filumenei.

Decor creat de Alexandru Barat, tânăr arhitect ce face, astfel, un pas în lumea teatrului. Un pas bun. Cadrul casei, sugerat prin câteva muchii, are calitatea de a de roti. Este sugerată ideea sucirii stăpânului ei. Ritmul amețitor ține de sângele fierbinte al eroilor. Avem multă mișcare în spectacol, firesc, firescul italian. Și pentru asta Antonella Cornici a apelat cu fidelitate la echipa sa: coregrafa Victoria Bucun, compozitorul Șerban Chițu, arhitectura luminilor Lucian Moga. O echipă care are meritul rar de a aduce publicului dintr-un oras sau altul spectacole importante din dramaturgia universală, cu tâlc, cu emoție, cu ludic și cu șansă pentru actori de a rămâne în amintirea spectatorilor.

Teatrul Elvira Godeanu are de-acum în repertoriu o comedie care se încheie cu o lacrimă. Comedie în care protagonista declară la început: "eu sunt Filumena Marturano... aceea care are o lege a sa și care nu știe să plângă". Știi când se plânge? Când zărești binele pe care-l poți avea." Și la final poate să plângă. Chiar dacă, pentru căderea cortinei, masca plânsului se însoțește cu aceea a râsului, când la poza de grup se alătură personajul care a fost pe cale să încurce lucrurile iar Gia Enache și Mariana Ghițulescu dau startul unei păruieli "în stil napolitan".

Închei cu un citat din cronica Irinei Ionescu ('Teatrul azi' 3/2001) la spectacolul omonim făcut de Felix Alexa la Brașov, cu Virginia Itta Marcu în rol principal: "Altfel spus, dacă n-o ai pe Filumena Marturano, nu montezi Filumena Marturano de Eduardo de Filippo, pentru că nu ai nici o şansă să suplineşti prin invenţii regizorale toate caracteristicile personajului. Dacă o găseşti însă pe Filumena, spectacolul e, în mare măsură, ca şi făcut, <<că aşa e-n... teatru>>".

Și la Târgu Jiu s-a făcut!

Aplauzele de final de al premieră pot fi văzute aici

NOTE

[0]
Producție Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu
Text ('Filumena Marturano'): Eduardo de Filippo
Regia: Antonella Cornici
Decor: Alexandru Barat
Costume: Maria Ștefănescu
Coregrafia: Victoria Bucun
Lumini: Lucian Moga
Compozitor: Șerban Chițu
Cu: Mariana Ghițulescu, Vitalie Bichir, Monica Sfetcu, Sorin Giurcă, Gia Enache, Vlad Fiu, Tedi Popescu, Alexandru Manea, Alexandru Mustățea
Stagiunea 2024-2025
https://teatrulelviragodeanu.ro/casatorie-si-divort-in-stil-napoletan/
[1]
'Flacăra', 1feb1964
[2]
Contemporanul 44/1963