Gala UNITER 2020 &
Inimă și alte preparate...
Ispita profeției
(articol pentru 'Mozaicul' 10/2020)
Când a căzut cortina la premiera spectacolului Radio, construit de Bobi Pricop, am căutat să spun, radios, oricui mă asculta: "va aduce un premiu UNITER!". Cel puțin pentru jocul lui Sorin Leoveanu. Prea mult timp a trecut de când Naționalul craiovean nu a mai câștigat un asemenea premiu. Iar în acea seară vedeam oameni de teatru invitați din țară, mulți actori venind dintr-o solidaritate artistică și o curiozitate firească față de creațiile tânărului regizor. Și nominalizarea pentru cel mai bun rol principal masculin a împlinit primul pas al profeției. Mai mult, prezența Irinei Moscu pe lista nominalizatelor pentru scenografie, în baza creației de la spectacolul lui Radu Afrim, Casa cu suricate, mi-a amintit că și acest spectacol intrase în vederile juriului, fiind tot o premieră din 2019. O altă creație puternică, la rândul ei meritând o recunoaștere de înalt nivel, mai ales că fusesem toți surprinși de neselecționarea ei în Festivalul Național de Teatru. Iar acum, o umbră de tristețe că, dacă regizorul a fost ocolit de data asta, apoi actrița Raluca Păun merita cu prisosință o nominalizare. Pentru acest rol puternic, unul care vine, de altfel, după o lungă serie în aproape toate spectacolele din Craiova. Este cea mai solicitată actriță, dă consistență de câte ori urcă pe scenă, este, fără parti pris, una dintre actrițele mari ale generației care a ajuns la maturitate profesională. Așa cum a propus Radu Afrim în Senatul UNITER, mărirea numărului de nominalizări la cinci ar fi mai potrivită în contextul calității ridicate a producției de teatru din România. A fost, însă, un an în care atenția juriului de nominalizări s-a îndreptat cu precădere asupra unui gen mai puțin prezent pe scenele noastre: musicalul. Și, probabil, a simțit nevoia să răsplătească două creații profesionist realizate. Astfel, premiile pentru rolurile principale și cel pentru cel mai bun spectacol s-au dus în această direcție. Și profeția mea s-a spulberat. Cu o undă de tristețe când Romanița Ionescu, într-o rochie roșie, de basm, a citit, în plicul pe care l-a desfăcut, numele altui tânăr actor (Lucian Ionescu, protagonistul spectacolului Familia Addams, creat de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior) decât al colegului său de scenă în Radio. Cum nici Irina Moscu nu a câștigat, Naționalul craiovean a trebuit să se mulțumească, acum, cu premiul președintelui UNITER pentru împlinirea vârstei de 170 de ani și cu premiul special pentru machiaj de scenă, atribuit Minelei Popa. Iar Craiova mai dobândește, prin Teatrul Colibri, un premiu special, destinat teatrelor de păpuși și marionete, pentru ediția 2019 a Festivalului Puppets Occupy Street. Adriana Teodorescu, directoarea teatrului, a amintit că este a doua oară în această onorantă postură, precedenta fiind la premierea activității Asociației GAG.
Nu mi s-a împlinit nici dorința premiului pentru debut, pariul meu fiind pe Radu Tudosie, regizorul unui spectacol la Petroșani, semnalat, la timpul potrivit, în paginile Mozaicului. Altfel, m-am bucurat că au urcat pe scenă, spre a primi trofeul, Cristian Grosu (rol secundar masculin), un Caliban tulburător într-un spectacol regizat de Tompa Gabor pe scena Naționalului clujean, și Anca Hanu (rol principal feminin), o altă mare actriță din aceeași generație care se afirmă fără tăgadă. Chirița în concert, musical creat de Ada Milea, datorează enorm Ancăi Hanu, care cucerește sala printr-o relație de dragoste la scenă deschisă. O actriță care a realizat și un Ariel subtil, inteligent, imponderabil, în aceeași Furtună amintită mai sus. S-a confirmat, a nu știu câta oară, că nimeni nu-i profet în țara lui.
Premiul primit de Pușa Darie, cel mai bun rol secundar feminin, pentru Dansul Delhi, creație a lui Radu Afrim la Iași, vine să răsplătească o actriță cu har și suflet mare. Eugen Jebeleanu, tânărul regizor care s-a afirmat prin mai multe reușite sensibile, a avut un discurs puternic, vorbind deschis, încă o dată, pentru necesara acceptare a diversității naturale a oamenilor, a punctat și dorința de a vedea și regizoare nominalizate. De altfel, Gala 2020 s-a caracterizat nu doar prin tinerețe cât și prin semnele evidente ale modernizării discursului. Dacă la întâlnirea cu ministrul culturii, care a deschis ziua de 21 septembrie, zi de sărbătoare teatrală în Craiova, am renunțat să ridic subiectul artiștilor independenți, copleșit și de o vetustă abordare locală, apoi pe scena Galei am avut parte de o repetată invocare a necesității unei strategii guvernamentale care să permită supraviețuirea acestui segment cultural în vremea pandemiei. Ioana Marchidan, care a ridicat premiul acordat Centrului Independent Coregrafic Linotip, a spus răspicat: "suntem necesari." Și nu doar ea, aproape fiecare invitat a atras atenția asupra fenomenului independent încât, la final, Ion Caramitru a anunțat deschiderea porților UNITER spre artiștii independenți, pentru a putea să-și câștige drepturile. UNITER a împlinit 30 de ani, o aniversare dintr-o salbă: Silviu Purcărete 70 (evocat de Alexandru Boureanu pe scena Galei), Ilie Gheorghe ar fi avut 80 (amintit de Vlad Drăgulescu și prin rolul într-un spectacol radiofonic regizat de Robert Wilson la Berlin), Emil Boroghină 80 și teatrul craiovean 170. Cele din urmă, din această înșiruire, au fost omagiate într-o festivitate specială în foaierul Naționalului, prin înmânarea unor înalte distincții acordate de președintele Klaus Iohannis. În ciuda pandemiei, Teatrul Național Marin Sorescu a ținut să marcheze, în 29 iunie, această aniversare cu valoare istorică, fiind al doilea înființat în perimetrul actual al României, după cel din Iași. Iar neobositul Emil Borogină a reușit să pornească, în această toamnă, Teatrul Poesis, un vis mai vechi al său. În baza unui parteneriat instituțional, preliminar unei fundamentări proprii, la Craiova și la Teatrul Nottara a putut fi văzut spectacolul Cântarea Cântărilor, rezultat dintr-o constantă colaborare dintre maestrul poeziei rostite și regizoarea Alina Hiristea.
Stagiunea 2020/2021 începe în noile condiții de securitate sanitară dar arta își vede de drumul ei. Un debut în forță, cu un nou text românesc, contemporan, al unui autor în vogă, Dan Coman. Inimă și alte preparate din carne se dovedește a fi cea mai reușită exprimare teatrală a poeziei. Radu Afrim conturează o nouă etapă calitativă în istoria teatrului craiovean, cu o amprentă la fel de consistentă ca a lui SilviuPurcărete. E rândul altei generații să crească prin spectacole puternice. O nouă colaborare cu scenografa Irina Moscu, în condițiile unui buget auster, o deschidere spre arta filmului, condiționată de pandemie dar perfect acomodată scenei. Un spectacol afrimian, în care te bucuri să recunoști elemente de identitate, construit după chipul și asemănarea autorului, dar și cu deosebită atenție la public și, fără tăgadă, urmărind profilul trupei. La care adaugă acum, esențial, prezența pe scenă a Flaviei Giurgiu, pivot al coregrafiei și al delicateței, cea care poartă prin poveste misteriosul fluture, esența ce rămâne, ca un parfum, desigur. O distribuție exclusiv tânără, cum este, practic în întregime, garnitura actuală a Naționalului, o garnitură în care nu mai există vârsta a treia. M-a bucurat includerea în distribuție a doi, practic, studenți, Irina Danciu și Mihai Alexandru Păcurar. Daca ea a pășit deja pe scena oficială în Bătrânul și Eutanasierul, pe el îl știu dintr-un memorabil Firs (la aproximativ 20 de ani!) și dintr-un exercițiu Hamlet. Amândoi aduc imaginea fragilă și înviorătoare a vârstei, atât pe scenă cât și în secvențele video. Și asta într-o echipă îndelung antrenată de Afrim, funcționând bine împreună. Din poveste și din umor, din film și din trupuri, aerul se încarcă poetic. "Căci poezia are nevoie de carne şi inimă ca să ajungă la minte şi suflet. Chiar şi după ce carnea devine tristă, când toate cărţile au fost deja citite, vorba altui poet." (Mădălina Nica) Premiera a însemnat nu doar ineditul măștilor și scaunelor goale de protecție, ci și o vădită poftă de a fi împreună în teatru: spectatori, critici, actori. Actori pe scenă și actori în sală, precum Marius Manole. Interviuri TV cu Geanina Corondan, efervescența unui eveniment. Și eu, în noapte, făcând un semn către Vlad Drăgulescu: "UNITER!"